Interpretul de manele Babasha a fost invitat din nou de Chris Martin să urce pe scenă, iar de aceasta dată publicul nu l-a mai huiduit

0
71
Chris Martin le-a cerut joi seară celor prezenți pe stadionul Național Arena în a doua zi de concert a trupei Coldplay la București să huiduie mai tare ca în prima zi. „Ieri au fost oameni care au huiduit, dar huiduielile nu au fost foarte reușite. Așa că vreau ca astăzi, timp de 5 secunde, să huiduiți mai bine și mai tare decât ieri, ca să aud. Așa că hai, huiduiți!”, a spus Chris Martin.
El a mărturisit și că, deși a fost afectat de reacțiile negative ale unei părți a publicului față de invitatul său, nu poate purta resentimente. Într-o dovadă de asumare totală a mesajului pe care îl are turneul, adică diversitate culturală, solistul de la Coldplay a spus: „călătorim în toată lumea și poate că nu înțelegem prin ce ați trecut individual, sau cultura voastră, dar iubim toți oamenii în mod egal și asta înseamnă că și pe toți românii. Ieri a fost foarte frumos pentru noi. Puteți face orice, că tot ne vom întoarce în România, pentru că ne place aici”.
Interpretul de manele Babasha a fost invitat din nou de Chris Martin să urce pe scenă, iar de aceasta dată publicul nu l-a mai huiduit. Și cred că asta e lecția cea mai importantă cu care rămânem după aceste două zile de concert: că înainte de a arunca cu piatra sau cu „huoo” către o manifestare artistică care nu e pe placul nostru, mai sănătos și civilizat este să o înțelegem.
Eu am fost în prima zi, aia cu momentul, și rămân cu amintirea în care Chris Martin a vorbit în limba română, dar și în limbajul semnelor pentru surdomuți. Rămân cu imaginea că a purtat tot timpul la mână o brățară în culorile Ucrainei și a salutat și poporul palestinian atunci când un fan i-a arătat steagul Israelului. Rămân cu amintirea că a chemat pe scenă o tânără din public care i-a cerut printr-o pancartă să cânte „Lost”, o melodie manifest prin care Coldplay subliniază că doar pentru că pierzi, nu înseamnă că ești pierdut sau că te vei opri.
În ciuda faptului că unii au plecat supărați de la concertul de miercuri seară din cauza momentului cu maneaua, eu am plecat zâmbind, știind că am trăit o experiență pe care o așteptam încă din adolescență.
Am venit la concert ca să văd un superstar și am descoperit un om simplu, care te face să uiți timp de aproape două ore de griji, supărări sau probleme. Te face să te aduni la propriu și să te bucuri fără granițe. Te face să te simți împlinit. Așa m-am simțit eu la concertul Coldplay din prima zi. Când am ieșit din curtea stadionului am predat brățara și am înapoiat două pahare pentru a-mi recupera banii. Așa am participat și la sustenabilitatea concertului, lucru sugerat de trupă înainte de spectacol și comunicat constant în ultimele zile.
Nu cred că ar trebui să lăsăm frustrările persoanele să ne priveze de bucuria de a face parte dintr-un mare spectacol. Cred că e important să ne uităm puțin mai atent la cultura noastră, la diversitatea elementelor din care e compusă, la cum se transformă aceasta în epoca în care domină trendurile de pe rețelele sociale, la cum putem să creăm punți între bule și la cum să încercăm mai mult să-l înțelegem pe aproapele nostru, indiferent că ne place sau nu preferințele sale artistice. Asta ne-a învățat Coldplay!

Lasă un răspuns